AVIZ

referitor la proiectul de ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 67/2023 privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele

 produse agricole şi alimentare, precum și pentru

modificarea unor acte normative

 

 

         Analizând proiectul de ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 67/2023 privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare, precum și pentru modificarea unor acte normative, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr. 43 din 31.01.2024 și înregistrat la Consiliul Legislativ cu nr. D115/31.01.2024,

 

CONSILIUL LEGISLATIV

 

         În temeiul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 73/1993, republicată, cu completările ulterioare, și al art. 33 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ, cu modificările ulterioare,

         Avizează favorabil proiectul de ordonanță de urgență, cu următoarele observații și propuneri:

1. Proiectul de ordonanță de urgență are ca obiect modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 67/2023 privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare, aprobată prin Legea nr. 10/2024, în vederea prelungirii măsurii cu caracter temporar de combatere a creșterii excesive a prețurilor la unele produse agricole și alimentare până la data de 31 martie 2024, precum și modificarea și completarea unor acte normative.

2. Menționăm că, prin avizul pe care îl emite, Consiliul Legislativ nu se pronunță asupra oportunității soluțiilor legislative preconizate.

3. Semnalăm că, prezentul proiect reprezintă forma refăcută a proiectului de Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 67/2023 privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare, precum și pentru modificarea unor acte normative, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr. 42 din 31.01.2024, pentru care a fost emis avizul nr. 135/31.01.2024, favorabil cu observaţii şi propuneri.

Reiterăm observațiile din avizul menționat și formulăm observații noi pentru prezentul proiect.

4. La titlu, pentru evidențierea corectă a intervențiilor legislative preconizate asupra actelor normative, este necesară reformularea acestuia, astfel:

Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 67/2023 privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative”.

5. La preambul, la paragraful al patrulea, pentru un spor de rigoare normativă, este necesar ca după titlul actului normativ invocat să fie inserată sintagma „aprobată prin Legea nr. 10/2024”.

La paragraful al șaselea, întrucât titlul actului normativ a fost invocat anterior, trimiterea se va face astfel: „Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 67/2023, aprobată prin Legea nr. 10/2024”.

La paragraful al unsprezecelea,  pentru respectarea normelor de tehnică legislativă, se impune redarea in extenso a abrevierii „OUG 115/2023” urmată de titlul acestui act normativ.

Totodată, și abrevierea „MIPE” trebuie redată in extenso.

La paragraful al doisprezecelea, pentru un spor de rigoare în exprimare, sintagma „denumit în continuare PoIDS 2021-2027 și bugetul de stat” trebuie redată, astfel: „denumit în continuare PoIDS 2021-2027, și de la  bugetul de stat”.

La paragraful douăzeci și unu, pentru corectitudinea normei de trimitere, sintagma „în cadrul Legii nr. 138/2004” va fi redată sub forma „din cadrul Legii îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare”. Observația este valabilă și pentru paragrafele douăzeci și doi și douăzeci și trei, cu precizarea că nu va mai fi redat titlul actului normativ.

Totodată, trimiterea la „în baza Legii privind achizițiile publice” trebuie redată corect, astfel: „potrivit prevederilor Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare”.

6. La art. I, pentru respectarea exigențelor de tehnică legislativă, la partea dispozitivă sintagma „aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 10/2024” se va reda, astfel: „aprobată prin Legea nr. 10/2024”.

La pct. 1, referitor la textul propus pentru alin. (5) al art. 7, menționăm că acesta nu se poate integra în cuprinsul art. 7, întrucât acest articol prevede sancțiuni, iar norma propusă se referă la instituirea unui mecanism de monitorizare a prețurilor.

Prin urmare, recomandăm ca dispoziția de completare propusă să facă obiectul unui articol de sine stătător, care poate fi introdus după art. 7, marcat ca art. 71.

În considerarea acestei observații, dispoziția de completare a pct. 1, va avea următoarea formulare:

„1. După articolul 7 se introduce un nou articol, art. 71, cu următorul cuprins:

Art. 71. – Prin ordin ....”.

7. La art. II, pentru respectarea normelor de tehnică legislativă, partea dispozitivă va avea următoare formulare:

„Art. II. – La articolul XLVIII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023 privind  unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1139 din 15 decembrie 2023, cu modificările și completările ulterioare, după alineatul (8) se introduc trei noi alineate, alin. (9)-(11), cu următorul cuprins:”.

La textul propus pentru alin. (10), pentru unitate terminologică cu actele normative invocate, expresia „nu se consideră venit în înțelesul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 196/2016” trebuie înlocuită cu expresia „nu se consideră venit net lunar în înțelesul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 196/2016”.

La textul propus pentru alin. (11), trebuie introdusă sintagma „cu modificările și completările ulterioare” după titlul Legii nr. 165/2018, din finalul textului.

8. La art. III, pentru respectarea exigențelor normative, partea dispozitivă va fi reformulată, astfel:

„Art. III. - La articolul 6 din Legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 13 februarie 2009, cu modificările și completările ulterioare, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:”.

 

 

 

 

 

 

PREȘEDINTE

 

Florin IORDACHE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

București

Nr. 138/31.01.2024